Despre femei s-a scris foarte mult si se va tot scrie. Suntem complicate, prea sensibile, prea feminine, prea dure, prea masculine, prea ambitioase, prea lipsite de idealuri, prea blegute, prea urate, prea frumoase, prea provocatoare, prea babe, prea tinere, prea mature, prea copilaroase, prea dupa interes. Mereu este un prea… iar daca nu este se va gasi cu siguranta cineva sa il gaseasca numai si numai pentru a-l pune acolo.
Adevarul este ca o femeie trebuie sa fie, in prumul rand, femeie. Adica sa isi recunoasca, sa isi insuseasca si sa isi respecte statutul de femeie, de feminitate si frumusete delicata. Apoi urmeaza celelalte care nu, nu se se exclud.
Poate natura si bunul Dumnezeu nu ne-a fericit pe toate cu niste calitati fizice de invidiat, insa acest lucru nu este unul rau. Suntem diferite si unice in felul nostru, iar acest lucru ar trebui sa ne fie de ajuns.
Eu sunt departe de a fi perfecta si acest lucru nu face decat sa ma incante. Si stiti de ce? Pentru ca am descoperit ca cei care ma plac ma plac pentru ceea ce sunt eu in interior si nu pentru ca am picioare pana in gat sau un zambet impecabil. Si cred ca asta este cel mai important.
Nu neg faptul ca un fizic armonios si un chip frumos ajuta, insa nu sunt conditii eliminatorii pentru a reusi sau pentru a gasii ceea ce cauti in viata. Frumusetea exterioara poate fi ajutata daca tu, ca femeie, te ingrijesti putin si esti atenta la ceea ce iti transmite corpul. Adevarat, aceste lucruri se invata odata cu trecerea timpului, si este greu de crezut ca o tanara de 20 de ani imi va da dreptate. Insa cu timpul se va convinge. Si cu ajutorul celor de langa ea.
La o femeie conteaza mai mult atitudinea, increderea in sine si personalitatea. La fel si la un barbat. Daca nu ai personalitate nu existi. Daca nu o afirmi printr-un comportament adecvat si printr-o atitudine demna atunci nu o ai.
O femeie trebuie sa fie stapana pe ea, pe ceea ce poate si pe ceea ce vrea. Iar daca cineva ii spune ca nu poate, daca cei din jur nu o sustin, atunci ea trebuie sa isi apare Eu-l.
Traim in lumea in care trebuie sa fim perfecte. Sa avem un trup lucrat, dus la sala, care sa fie insa la fel de delicat precum al unei zeite. Trebuie sa fim slabute dar cu forme, sa avem parul mereu aranjat, dar fara sa ne ducem la salon, sa avem manichiura impecabila si pielea fina, fara a sta ore intregi la spa. Trebuie sa ne imbracam frumos, elegant, nici prea-prea nici foarte-foarte, nici prea sexy nici prea sobru, nici prea glossy nici prea manly. Si tot asa.
Trebuie sa stim sa ne purtam in societate alaturi de sotii sau iubitii minunati de langa noi. Sa stim sa gatim cate ceva, adica de la sarmale la salate si burgeri, de la cozonac la gogosi si LavaCake.
Sa avem casa mereu imaculata, cu ceva aburind in cuptor, in timp ce noi mirosim a tinerete si prospetime in timp ce suntem gata sa iesim in oras cu “gasca”. Si nu, nu este o problema ca ai venit acasa mai tarziu decat el pentru ca ai muncit de la 9 la 18 la birou, ai facut cumparaturi, ai platit facturile, ai vizitat bunica bolnava si ai luat si paltonul de la curatatorie.
Cariera este foarte importanta. A ta. Si a lui. Trebuie sa te zbati sa ajungi pe cea mai de sus pozitie. Pe treapta din varf. Iar daca nu reusesti, atunci nu ai incercat suficient. Ar trebui sa insisti mai mult, sa lupti mai mult. Trebuie sa il sustii si pe el. Caci trebuie sa ajunga acolo unde si-a propus, si nu poate face asta de unul singur. Are nevoie sa stie ca ii esti alaturi mereu, ca se poate baza pe tine. Si ca il iubesti. Mereu si neconditionat.
Dincolo de acest portret al femeii din zilele noastre – pe care l-am exagerat, SPER, putin – femeia chiar trebuie sa le faca pe toate, sau cel putin sa stie din fiecare cate ceva. Insa nu pentru altii, ci pentru ea.
Nimic nu se compara cu sentimentul ca te poti descurca singura, in orice conditii si in orice circumstante. Si asta este tot ceea ce conteaza!
Suntem femei, suntem doamne, suntem feminine, iubim si suntem iubite, suntem frumoase si jucause.
Si suntem puternice!
Nu?