Hei, primăvara, ai venit pe la noi in haine noi… sau ceva mai uzate, dar macar ai venit. Asa se pare ca ne primeste noul anotimp anul acesta, parca incercand sa ne tina in case mai mult, sa ne faca sa mai lenevim pe canapea, sa mai tinem nasul ascuns in paturica. Desi poate parea un lucru …. mai putin placut, racoarea se potriveste totusi cu un vin bun. Iar vinurile pe care le-am degustat de data aceasta la Branzeturi cum se… cuVin au fost perfecte pentru un astfel de moment.
Vinurile au fost oferite de Crama Rotenberg, o crama micuta, tip boutique, localizată între comunele Ceptura și Fântânele, având o arie de 25 hectare. Branzeturile, ca de obicei, au fost oferite de Delaco, cel mai mare Fan Branza, cascaval si colorate din cati exista. Evenimentul a avut loc la Crama Marmara, un loc in care ne-am intalnit adesea, si a fost organizat, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.
Dintre cele 6 vinuri prezentate de Crama Rotenberg prin vocea somelierului Florentin Picu și prin cea a Alinei Bahnar, Marketing Manager la Crama Rotenberg, preferatul meu a fost Merlot Notorius 2014, care a fost insotit de Casacaval Delaco + covrigei. Acest vin este unul rosu, un Merlot care pe mine m-a surprins foarte tare pentru ca este mai putin aspru decat majoritatea vinurilor din acest sortiment pe care le-am degustat pana acum. Gustul si aroma se pastreza, insa este mai fin si poate fi baut foarte bine atat in compania unor preparate sau branzeturi, cat si separat.
Vinul iti este mereu alaturi. Un pahar de vin bun – nu conteaza ca este alb, rose sau rosu, sec sau demisec ori chiar dulce – iti poate aduce un pic de relaxare si te face sa vezi viata cu alti ochi. Un pahar de vin bun te ajuta sa uiti ca esti singur, trist, obosit, ca esti stresat, ca ai treaba multa la lucru ori ca traiesti o viata care nu iti apartine. Ia fiecare zi asa cum este, ia un pahar de vin bun si intoarce-te la ceea ce este important in viata: fericirea ta.
Vinul poate fi descris de un singur cuvant: Surpriza, branza – Armonie, iar combinatia – Experienta