Aveam in jur de 7-8 ani, acasa. Intr-una dintre aventurile mele prin cotloanele mai putin umblate ale casei am dat de un plic ingalbenit de timp, din care au rasarit mai multe poze alb negru. Am regasit chipul zambitor al mamei mele cu un bebelus in brate, si al tatalui meu, proaspat ras, cu pulover peste camasa, cu parul mare, negru, cum isi tinea cele doua comori protector, cu mana pe talie. Intr-o alta imagine prind viata trei fetite frumoase, gatite, aranjate, cum stau in fata cu un tort cu lumanari aniversare. O alta fotografie surprinde o fetita bucalata ce se straduieste sa stea in fundulet si sa priveasca la nenea care face Tac si imortalizeaza acea clipa pentru vesnicie. Alte poze, aceleasi fete, diverse ipostaze. Aceeasi hartie de calitate premium, aceeasi margine alba, dantelata. Aceeasi mica iconita in josul fiecarei fotografii: Foto Unirea. Laboratorul Foto Unirea, locul unde se tineau sedintele foto din perioada anilor ’80. Insa lipseste cineva din acest tablou de familie: EU. Sunt acolo parintii mei, sora mea mai mare, verisoarele mele. Eu nu. Am tot cautat, am stotocit, am intrebat: “Ei, mama, au venit vremuri grele, s-au imbolnavit bunicii, a venit revolutia, nu ne-a mai ars de poze”. Si asta a fost tot.
Craciunul urmator tata a venit acasa cu un brad urias, care nu avea loc in bucatarie. Desi nu era decat o creanga dintr-un brad (asa era pe vremea aceea, la tara), am fost cea mai fericita. L-am amplasat in hol, unde nu era cald, si am inghetat in jurul lui incercand sa il impodobesc si sa il fac cat mai colorat si mai vesel. A venit un vecin si ne-a facut poza langa el, ca sa mai spele din tristetea citita de mama pe chipul meu. Acea fotografie este unul dintre lucrurile mele cele mai dragi. Am tinut acel brad in casa pana mult dupa Revelion, cand deja i se scuturasera toate acele. Dar era bradul meu minunat.
Copilul meu nu va trece prin asta. Nu va vedea doar la altii albume foto de Craciun si de Paste, de zile de nastere si de inceput de gradi ori de scoala. Le va avea pe ale ei, vom aparea si noi acolo, sa ne tina minte si asa, mai tineri si mai frumosi. Ne va vedea ca am fost acolo si cand nu vom mai fi. Va intelege ca a fost iubita si pretuita si isi va aminti si asa de noi si de copilaria ei. Caci pic cu pic se scrie o copilarie fericita, si nu din daruri multe sub Brad si dragoste cumparata cu un telefon.
Anii fug, se duc in zbor, si tot ce ramane este felul in care ne-am simtit cu cineva sau intr-un anumit loc. As vrea sa pastrez fiecare cuvant pocit al ei si fiecare mutritza pe care o face. Fiecare “magada” si “parag” (gramada si pahar 😀 ). Se duc toate. Putem opri putin timpul in loc prin fotografii, prin filmulete si prin cuvintele astea asternute aici.
Telefonul meu este deja plin de poze si filmulete, am 2 drive-uri pline, cu tot cu abonament extra platit, si tot nu mi se pare suficient. Dar parca o sedinta foto realizata de un fotograf profesionist intr-un cadru special amenajat si dotat cu lumini si tot ce trebuie creaza altfel de amintiri. Noi am facut in fiecare an astfel de albume cu ea, astept mereu cu nerabdare sa vina ziua cea mare si sa ne bucuram de experienta 🙂 Anul acesta am deja in plan tinutele pentru sedinta foto, urmeaza sa le comand zilele acestea.
Daca si voi doriti sa faceti o sedinta foto de Craciun in Craiova, va dau un pont: daca va inscrieti si participati pana pe 30 noiembrie la o sedinta prin apel sau mesaj whatsapp la 0738960081 veti beneficia de o reducere de 20% din pretul sedintei foto, care in mod normal este 300 de lei. Spre exemplificare, va las si cateva imagini din studio, sa vedeti cat de frumos este amenajat.
Sarbatorile vin… sarbatorile vin….
