Categories
100 de cai spre fericire De-ale gurii

Surpriza serii vine de la Cotnari

O noua luna, o noua degustare marca Branzeturi cum se cuVin, evenimet organizat de ASBO si dictionarculinar.ro.

Da, v-am obisnuit deja cu aceste evenimente. Acesta a fost cumva unic, pentru ca a avut in prim plan numai vinuri cu traditie in Romania, toate oferite de o crama la fel de renumita si de traditionala de la noi din tara, si anume Casa de Vinuri Cotnari. Noi am mai intalnit aceasta crama acum mai multi ani, si atunci am avut placerea sa o cunoastem si pe Madalina Constantin (Croitoru), cea care ne-a vorbit si de data aceasta la fel de frumos despre vinuri, dar si despre dorinta celor de la Cotnari de a face lucruri marete acolo, in celebra regiune viticola a tarii si de a duce mai departe calitatea vinurilor romanesti.

De data aceasta am avut spre degustat 4 soiuri de vin asociate cu patru sortimente de branzeturi, dupa cum urmeaza:

  1. Naiv Busuioaca de Bohotin + British Cheddar Delaco D’Exceptie,
  2. Naiv Tamaioasa Romaneasca + Emmentaler Delaco,
  3. Naiv Grasa de Cotnari + Havarti,
  4. Naiv Feteasca Neagra + Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Combinatia mea preferata de data aceasta a fost, spre marea mea surpriza, chiar prima – Naiv Busuioaca de Bohotin + British Cheddar Delaco D’Exceptie. Spun asta pentru ca eu de regula nu sunt adepta vinurilor foarte parfumate, deci fara tamaioase sau altele de genul. Iata insa de ce este bine mereu sa incerci lucruri noi si sa fi deschis catre orice: de data aceasta mi-a placut chiar Busuioaca de Bohotin, un vin rose fresh, delicat, baut la temperatura optima si in compania perfecta. Acest vin te cuprinde cu arome imbietoare de căpşune şi frăguţe de pădure și este desăvârșită de gustul intens fructat, cu aciditate medie. Poate fi servit alaturi de branzeturi alese, preparate din peste, pui, fructe de mare, pastele cu sos alb. Ce mi-a placut foarte mult a fost si denumirea aleasa si eticheta. Ambele fac trimitere clara la romanesc, la autentic, la traditional, la romanism si la ce este mai frumos in lumea rurala, bahica. Mi s-a parut ca este o impletire foarte ok a traditionalului romanesc cu un gust foarte actual.

A ajutat desigur si alaturarea vinului cu un Cheddar foarte bun oferit de cei de la Delaco. Gama D’Exceptie este una de top din portofoliul lor de branzeturi de import, remarcandu-se prin gustul pronuntat dar mult mai soft si prin culoarea aparte. Cheddar este cea mai cunoscuta branza din Marea Britanie, fiind produsa prima data in secolul al XVI-lea. Joseph Harding, “tatal” branzei Cheddar, spune ca o branza Cheddar de calitate este “ferma in textura, cu tendinta de topire in gura si o aroma asemanatoare alunei”. Este o branza tare din lapte de vaca pasteurizat, cu un gust untos si aroma de alune. Pe măsură ce se maturizează, capătă un gust mai pronuntat, pe o perioadă de timp cuprinsă între 9 și 24 de luni.

Am petrecut la C House Milano, localul acela fancy din centru, unde ne astepta un brad impodobit si un semineu aprins. Ca asa atmosfera si cu un pahar de vin bun, cum sa nu te simti bine? Mai mult, am mai si mancat o portie serioasa de paste, de data aceasta usor picante… yum!

Va las mai jos si cateva poze 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *