Categories
100 de cai spre fericire De-ale gurii Pentru voi

Cel mai bun Merlot pe care l-am baut

Am avut o perioada in care nu doream sa ies din casa, sa vad oameni, sa fiu obligata sa vorbesc cu nimeni… nici macar sa ii salut si sa schimb amabilitati. Mi se parea ca e foarte trist si foarte fals sa fac asta stiind ca in adancul meu eram pe dos, cu toate. Mi-am infrant aceasta problema iesind doar in locuri unde ma intalneam cu o anumita persoana, o buna prietena pe care ma puteam baza si care nu ma stresa nici cu intrebari despre starea mea, nici despre vreme sau altele, ci ma lua asa cum sunt. Intre timp viata s-a schimbat si nu am mai iesit deloc. 

Acum prietena mea nu mai este langa mine fizic, este departe, asa ca trebuie sa imi infrunt uneori teama asta de a iesi in lume singura. Este dificil uneori, desi, cine ma stie, crede ca sunt foarte sociabila si imi fac repede prieteni. 

Am facut aceasta introducere pentru a va ajuta sa intelegeti de ce va recomand cu atat mai mult evenimentele si degustarile la care particip eu cu regularitate de vreo 7 ani incoace: sunt evenimente foarte misto, unde poti intalni si cunoaste oameni noi, interesanti si cu interese si personalitati foarte variate. Gasesti oameni aflati in diferite etape ale vietii, cu statute diferite si cu preferinte diferite. Insa toti sunt uniti de aceeași pasiune comuna, si anume vinul bun. Iar asta nu poate decat sa ajute la dezlegarea limbilor si la deschiderea sufletelor. Nu conteaza varsta sau experienta, ci daca iti place mai mult un vin alb demisec sau un rosu taninos. Si cam atat.

Ultimul eveniment la care am participat – organizat ca de obicei de Asociatilor Bloggerilor Olteni ASBO si DictionarCulinar.ro – a avut ca partener Domeniile Prince Matei Dealu Mare. Povestea acestei crame este cat se poate de interesanta, avand un parcurs atipic si bucurandu-se de un mare succes inca de la inceputuri. Pentru cunoscatori, doar numele lui Costel Cainamisir este suficient pentru a intelege ca este vorba de calitate si respect fata de vie, vin si publicul consumator.

Domeniile Prince Matei se întind în partea estică a Dealului Mare, una dintre cele mai prestigioase zone viticole din România. Cu o intindere de 8o de hectare în jurul celor două dealuri, Tegăneanu și Zorilor, acest terroir este binecuvantat cu o vita de vie veche de 40 de ani, ceea ce ii confera o personalitate aparte, dar cere si respect si maiestrie pentru a fi pusa in valoare asa cum trebuie. Ca si soiuri, aici regasim Merlot (20 de hectare), Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Feteasca Alba si Feteasca Regala. Zona este deosebit de frumoasa, fiind intre Ploiesti si Buzau. Pentru a profita de aceasta frumusete intr-una dintre cele mai importante zone viticole din tara, in Zoresti, unde exista crama, se vor deschide in urmatorii 2 ani si un hotel, o crama de vizitat si un restaurant. Numai bune de petrecut o seara de toamna 🙂

La degustare am avut placerea sa incercam 5 vinuri, si anume: 

  • Domeniile Prince Matei Bistrot Alb (Feteasca Regala + Feteasca Alba),
  • Domeniile Prince Matei Bistrot Rose (Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir),
  • Domeniile Prince Matei Bistrot Rosu (Feteasca Neagra, Merlot si Cabernet Sauvignon),
  • Domeniile Prince Matei Petit Matei (Merlot),
  • Domeniile Prince Matei Prince Matei (Merlot Rezerva).

Fiecare sortiment de vin a fost o placere, am reusit sa ma bucur de fiecare inghititura si sa savurez fiecare atingere catifelata de vin. Vinul alb si cel rose au fost foarte fresh si placute, fara a avea un gust foarte puternic. Sunt vinuri care se pot bea foarte bine ca atare dar si asociate cu preparate culinare. Vinurile rosii m-au atras in mod deosebit prin faptul ca nu sunt foarte taninoase si pot fi baute foarte bine ca atare, dupa masa, nu doar in combinatie cu mancaruri mai grele sau grase. 

Nu sunt de regula mare fan Merlot, mi se pare ca este un vin destul de aspru. Va spun fara nici o urma de indoiala ca acesta este probabil cel mai bun Merlot pe care l-am degustat pana acum (si am baut cateva). Desi este tare – cu un volum de alcool de 14,5% – nu se simte ca atare, fiind foarte fin, dar cu personalitate complexa. Domeniile Prince Matei Prince Matei (Merlot Rezerva) este asadar vinul pe care il recomand tuturor celor care prefera un vin rosu intens, dar foarte usor de savurat la cina si dupa, intr-o seara rece de toamna. Cel de acum a fost o editie aparte, fiind din 2013, ceea ce demonstreaza fara echivoc faptul ca acest vin are un extraordinar potential de invechire.

Domeniile Prince Matei Petit Matei (Merlot) este un frate mai mic, foarte bun si el, cu un foarte mare potential de a-si ajunge fratele mai mare. De altfel, asa cum spuneam, toate vinurile sunt foarte bune, iar noi am avut privilegiul sa le aflam si povestea, asa cum a fost spusa de Costel Cainamisir (Brand Ambassador) si de Vasile Ghimbu, somelier.

Toate aceste vinuri au putut fi savurate si intr-un cadru foarte placut, la un restaurant foarte primitor si cu un decor romantic – C House Milano, din centrul Craiovei. Am si mancat ceva bun aici, ca sa putem sa ne bucuram de vinuri cum se cuvine. Asa ca am comandat o portie de paste cu sos rosu, pe care le-am mancat pe nerasuflate. Va las si o poza, ca sa vedeti ce bine arata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *